- de la Andrei BOB citire -
Leu:Azi, fiind mai crăcănat,
Te vei cocoţa in pat.
E necesar s-o laşi pe mâine...
O să fie şi mai bine.
Dar pân-atunci...
Fecioară:... ascultă aşa.
Poţi să fugi să faci cafea.
Nu ţi-ar sta rău chiar deloc,
Dar TE ROG, stai lângă foc!
Că de nu...
Balanţă:...o să regreţi,
Şi-o să fii un nătăfleţ.
Şi tu ştii că-i vina ta!
Eu ţi-am zis, « Vezi de cafea! »
Aşa că...
Scorpion:... ieşi din bucătărie,
Şi NU uita de florărie!
E 8 Martie azi, mai ştii? (remember?!)
Fugi şi vezi, sunt păpădii?
Hai...
Săgetător:... mergi şi te-mbracă gros,
Fiindc-afară-i cer noros.
O să mergi vreo op’şpe mile,
Lua-le-ar naiba de zambile!
Vai...
Capricorn:... nu uita de portofel,
Ştiu că suferi fără el.
Ai nevoie de un bacşiş
Deaia mergi aşa grăbiş!
Hei...
Vărsător:... ai de dat la verzişori,
Până o să simţi că mori.
Dai şi pe la sindicat
Câte-un ban împrumutat.
Ştiu că...
Peşti:... drumu-i lung, măi nene
Şi-o să-ţi facă iar probleme.
Mai ales că mergi pe jos
Vezi, cât eşti de norocos?
Ufff...
Berbec:... ai plecat în grab’ de-acasă
Şi nici gând de florăreasă.
Nu-i moment de zarvă acum,
Stai acol’ şi vezi de drum !
Ascultă aici...
Taur:... ce vrei să-ţi zic?
Nu mai poţi face nimic.
Tu chiar vrei să pleci acasă,
Să te-ntorci iar după-masă?
Uite...
Gemeni:... ai putea să faci un tur,
Te-ai mai linişti, îţi jur!
Atmosfera-i încărcată
Şi tu, iar cu băţu-n baltă!
Doamne...
Rac:... ce urât ai mai visat!
Şi eu ce te-am mai speriat:)
Visător mai eşti măi frate,
Şi vai, ce planuri încurcate!
Am zis! (zodiacul începe cu leu, la cererea lui Andrei)
Andrei BOB
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu